Postat de: valorificare | 19 Octombrie 2010

Mentenanţă sigură – Lucrători în deplină securitate

Am considerat necesar sa prezint acest material, pe de o parte pentru ca sunt inginer mecanic si multi ani m-am ocupat de mentenanta echipamentelor dinamice si statice intr-una din cele mai mari rafinarii din sud-estul Europei ; apoi pentru ca nici activitatea de SSM nu-mi este straina , avand calificarea de Inspector SSM.

In ambele calitati am capatat ,,deprinderea” de a citi ori de cate ori am ocazia materiale legate de aceste domenii si nu numai….   Iar cand consider ca e necesar, le fac cunoscute si altora!

Material informativ preluat de la A g e n ţ i a E u r o p e a n ă p e n t r u S e c u r i t a t e ș i S ă n ă t a t e î n M u n c ă

Definiţie

Mentenanţa echipamentelor, instalaţiilor, clădirilor sau a mijloacelor de transport cuprinde măsuri tehnice, administrative sau de management care au ca scop menţinerea sau readucerea acestora într-o stare în care își pot îndeplini funcţia necesară,protejându-le împotriva defectării sau deteriorării.Mentenanţa cuprinde următoarele activităţi:

– inspecţie;

– testare;

– măsurători;

– înlocuire;

– reglare;

– reparare;

– detectarea defecţiunilor;

– înlocuirea pieselor;

– asistenţă tehnică.

O activitate frecventă care îi expune pe lucrători  la riscuri diverse

La fi ecare loc de muncă și în toate sectoarele industriale se efectuează lucrări de mentenanţă. Acestea fac parte din sarcinile zilnice ale majorităţii lucrătorilor, nu doar ale tehnicienilor sau inginerilor de mentenanţă. Lucrătorii care efectuează activităţi de mentenanţă pot fi expuși riscului de:

–  afecţiuni musculo-scheletice (AMS), atunci când îndeplinesc sarcini care impun aplecări și poziţii incomode, uneori în condiţii de mediu dificile (de exemplu, frig);

–  probleme respiratorii legate de expunerea la azbest – în activităţile de mentenanţă a clădirilor sau a instalaţiilor industriale vechi;

–  boli de piele și respiratorii cauzate de contactul cu substanţe periculoase – grăsimi, solvenţi,substanţe corosive  și pulberi, inclusiv pulberi de lemn cancerigene;

–  asfixiere în spaţii închise;

–  boli cauzate de expunerea la riscuri biologice – hepatita A, legionella.

Lucrătorii sunt, de asemenea, expuși la numeroase tipuri de riscuri de accidentare, printre care căderi sau loviri provocate de o componentă a unui utilaj.

Activităţile de mentenanţă variază de la intervenţii minore,precum înlocuirea unui bec sau a tușului unei imprimante, până la intervenţii majore, precum inspecţia periodică a unei centrale electrice.

Impactul mentenanţei asupra securităţii și sănătăţii în muncă

Indiferent dacă sarcina este minimă sau importantă, aceasta poate avea un impact serios asupra securităţii și sănătăţii, nu numai pentru lucrătorii care o efectuează,ci și pentru ceilalţi,astfel cum se arată în următoarele exemple:

–  în timpul procesului de mentenanţă poate avea loc un accident/o vătămare – lucrătorii care efectuează mentenanţa unui utilaj se pot răni în cazul în care utilajul este pus în funcţiune accidental, pot fi expuși radiaţiilor sau substanţelor periculoase, pot fi loviţi de o componentă mobilă a utilajului sau pot fi expuși riscului apariţiei AMS;

–  lucrările necorespunzătoare de mentenanţă pot cauza probleme de securitate – utilizarea unor piese de schimb neadecvate pentru înlocuiri sau reparaţii poate cauza vătămări și accidente grave ale lucrătorilor, precum și deteriorarea echipamentului;

–  neefectuarea lucrărilor de mentenanţă poate cauza nu numai reducerea duratei de viaţă a echipamentelor sau clădirilor, dar și accidente – de exemplu, deteriorarea neremediată a pardoselii unui depozit poate cauza un accident în care este implicat un motostivuitor, cu vătămarea șoferului, a persoanelor din jur și, în același timp, deteriorarea mărfurilor transportate.

Cinci reguli de bază pentru securitatea lucrărilor de mentenanţă

Mentenanţa este un proces care începe înainte de sarcina propriu-zisă și se încheie după ce lucrarea este verificata și aprobată, iar documentaţia sarcinii respective este finalizată.

Participarea lucrătorilor și/sau a reprezentanţilor acestora în toate etapele și aspectele acestui proces sporește nu doar siguranţa procesului, ci și calitatea lucrării.

Cele cinci reguli de bază pentru securitatea lucrărilor de mentenanţă sunt expuse pe larg în cele ce urmează:

Planificarea mentenanţei

Angajatorul trebuie să efectueze o evaluare a riscurilor activităţii de mentenanţă și să implice lucrătorii în acest proces. Trebuie avute în vedere următoarele puncte:

– amploarea sarcinii de muncă: ce trebuie făcut, cât timp este necesar pentru efectuarea sarcinii, cum vor fi afectaţi alţi lucrători și alte activităţi la locul de muncă;

–  identificarea pericolelor: de exemplu, curentul electric, expunerea la substanţe periculoase, prezenţa prafului/ azbestului în aer, spaţii închise, părţi mobile ale mașinilor, căderi de la o anumită înălţime sau printr-un anumit spaţiu, obiecte grele care trebuie mutate, piese la care se ajunge cu difi cultate sau la care accesul este îngreunat;

– de ce este nevoie pentru activitate: competenţe și număr de lucrători care să îndeplinească sarcina, persoane implicate, rolul fi ecărei persoane în parte (responsabilităţi pentru contactele cu lucrătorii contractantului sau ai angajatorului gazdă, gestionarea sarcinilor, persoana căreia i se raportează eventualele probleme), uneltele care trebuie utilizate, echipamentul individual de protecţie (EIP) și alte măsuri pentru protejarea angajaţilor (de exemplu schele, echipament de monitorizare) care pot fi necesare;

– accesul în siguranţă la zona de lucru și căi de ieșire (rapidă);

– formarea/informarea care trebuie oferite lucrătorilor care participă la îndeplinirea sarcinii de muncă, precum și celor care lucrează în apropierea lor,cu privire la sarcină (pentru garantarea competenţei lucrătorilor și securităţii acestora)   „ierarhie” și toate procedurile care vor fi utilizate pe parcursul activităţii, inclusiv raportarea problemelor. Acest aspect este deosebit de important în cazul în care lucrările de mentenanţă sunt efectuate de subcontractanţi.

Lucrătorii trebuie să fi e implicaţi încă din etapa de planificare – aceștia pot identifica pericolele și cele mai efi ciente modalităţi de contracarare a acestora. Constatările și concluziile evaluării riscurilor din etapa de planificare trebuie comunicate lucrătorilor care participă la lucrările de mentenanţă, precum și altor lucrători care ar putea fi afectaţi. Implicarea lucrătorilor, inclusiv a subcontractanţilor, în instruire și familiarizarea acestora cu procedurile stabilite sunt elemente foarte importante în asigurarea securităţii acestora.

Lucrul într-un mediu de muncă sigur

Procedurile elaborate în etapa de planificare, plecând de la evaluarea riscurilor, trebuie puse în aplicare. De exemplu, trebuie oprită alimentarea cu energie a echipamentului la care urmează să se lucreze și trebuie să se utilizeze sistemul de blocare asupra căruia s-a convenit. Trebuie să se atașeze indicatorul de avertizare –cu data și ora blocării, precum și numele persoanei autorizate să îndepărteze dispozitivul de blocare. Astfel, siguranţa lucrătorului care efectuează lucrările de mentenanţă la utilajul respectiv nu va fi pusă în pericol prin pornirea accidentală a utilajului de către orice persoană, care ar putea, de asemenea, să fi e vătămată, dacă utilajul nu funcţionează corespunzător (de exemplu, dacă au fost îndepărtaţi protectorii). Lucrătorii trebuie să verifice dacă există o cale sigură de intrare și ieșire în/din zona de lucru, în conformitate cu planul de lucru.

Utilizarea echipamentului adecvat

Lucrătorii care efectuează lucrări de mentenanţă trebuie să dispună de unelte și echipamentele adecvate, care pot fi diferite de cele utilizate în mod normal. Aceștia pot lucra în zone care nu sunt puncte de lucru obișnuite și pot fi expuși multor pericole. Prin urmare, lucrătorii trebuie să fie dotaţi și cu un EIP adecvat. De exemplu, lucrătorii care curăţă sau înlocuiesc filtrele ventilatoarelor de extracţie pot fi expuși unor concentraţii de praf mult mai mari decât cele normale pentru locul de muncă respectiv. Accesul la aceste filtre, amplasate frecvent în zona acoperișului, trebuie să fie, de asemenea, securizat.Trebuie puse la dispoziţie și utilizate uneltele necesare pentru această activitate  și EIP-ul identificat în faza de planificare și în evaluarea riscurilor (împreună cu instrucţiunile de utilizare, dacă este cazul).

Practicile sigure de lucru elaborate în etapa de planif care trebuie respectate

Planul de lucru trebuie respectat chiar și atunci când lucrătorii se află sub presiunea timpului:eliminarea unor etape poate avea costuri importante și poate cauza accidente, vătămări sau daune materiale. În caz că se întâmplă ceva neașteptat, poate fi necesară notificarea supraveghetorilor și/sau consultarea altor specialiști.

De reţinut faptul că depășirea propriilor capacităţi și competenţe  poate avea drept rezultat un accident foarte grav.

Lucrarea trebuie verificată

Pentru a se asigura că sarcina a fost îndeplinită, se verifică dacă starea de funcţionare a obiectului supus mentenanţei este sigură și toate deșeurile generate au fost eliminate. După verificarea acestor aspecte și stabilirea siguranţei lor, sarcina poate fi aprobată, dispozitivele de blocare pot fi îndepărtate, iar supraveghetorii și ceilalţi lucrători avertizaţi. Ultimul pas este completarea unui raport care trebuie transmis conducerii, în care se descrie activitatea efectuată, inclusiv observaţiile privind dificultăţile întâlnite și recomandările pentru îmbunătăţire. În mod ideal, acest aspect ar trebui discutat și în cadrul unei ședinţe cu personalul, în care lucrătorii implicaţi în proces, precum și cei care lucrează în apropierea acestora, pot exprima observaţii cu privire la activitate și pot prezenta sugestii adecvate pentru îmbunătăţirea procesului.

Activităţile de mentenanţă pot antrena un risc pentru lucrători, însă neefectuarea acestora poate antrena riscuri grave, pentru mai mulţi lucrători.

De reţinut: atunci când efectuaţi lucrări de mentenanţă, sănătatea și securitatea  dumneavoastră  – precum și sănătatea și securitatea colegilor dumneavoastră – depind de calitatea muncii dumneavoastră.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: